Heracle - numit de către romani Hercules - era fiul lui Zeus și al Alcmenei. Pentru a se uni cu Alcmene, Zeus a luat chipul și înfățișarea soțului ei, Amphitryon, plecat să lupte împotriva teleboenilor. Din unirea Alcmenei cu Zeus s-a născut Heracle, iar din unirea Alcmenei cu Amphitryon, sosit imediat după aceea, s-a născut Iphicles, frate geamăn cu Heracle.

Dându-și seama de originea divină a lui Heracle, Amphitryon a consimțit să-l crească în casa sa, alături de Iphicles. Gelozia Herei față de Alcmene s-a manifestat însă de timpuriu, încă înainte de nașterea copilului. Fiindcă Zeus - ca să-și ocrotească viitorul fiu - făgăduise regatul Argosului primului urmaș care se va naște din Perseu, Hera a îndemnat-o pe fiica ei, Ilithyia, care patrona nașterile, să întârzie nașterea lui Heracle și să o grăbească în schimb pe cea a lui Eurystheus, fiul lui Sthenelos. Datorită acestui fapt, Eurystheus se naște la șapte luni, revenindu-i lui Argosul, iar Heracle e purtat zece luni în pântece de Alcmene.

Mânia Herei continuă să se reverse și după naștere, de data aceasta însă asupra copilului. Într-o noapte, când cei doi frați se aflau în leagănul lor, ea le trimite doi șerpi cu gândul să-l ucidă pe Heracle. Fără să-și piardă cumpătul, Heracle, deși avea numai zece luni, îi apucă pe fiecare cu câte o mână și îi sugrumă, în timp ce Iphicles, îngrozit, trezește toată casa cu țipetele lui. Este un semn în plus pentru Amphitryon cu privire la originea divină a copilului. El îl crește însă mai departe în casa sa, ca pe propriul său fiu. Când Heracle crește, el își înspăimântă părintele, ucigându-și dascălul, pe Linus, și acest fapt îl determină pe Amphitryon să-l trimită pe Heracle la țară să-i păzească cirezile.

Eroul stă acolo până la vârsta de optsprezece ani, când săvârșește primul său act de vitejie: ucide leul din Cithaeron, care atacase cirezile tatălui său. Cu această ocazie el se unește cincizeci de nopți la rând cu cele cincizeci de fiice ale regelui Thespius, la care stă în gazdă tot timpul cât durează vânătoarea. După ce ucide fiorosul animal, Heracle se întoarce acasă. Pe drum se întâlnește cu solii regelui Erginus, trimiși să ridice tributul la care erau supuși tebanii. El se luptă cu Erginus și îl învinge. Drept mulțumire că i-a scăpat pe tebani de tributul înjositor, regele Creon i-o dă în căsătorie lui Heracle pe fiica sa, Megara. Cu Megara eroul a avut mai mulți copii.

Urmărindu-l mai departe cu mânia sa divină, Hera îi ia mințile și, într-un delir furios, îl determină să-și ucidă copiii. În urma săvârșirii acestei crime, eroul consultă oracolul din Delphi. Pentru ispășire, Apollo îi poruncește să-i slujească timp de doisprezece ani lui Eurystheus. La cererea acestuia, care îl pune la felurite munci, Heracle săvârșește cele douăsprezece mari fapte de vitejie cunoscute sub numele de muncile (isprăvile) lui Heracles.

Cele douăsprezece munci ale lui Heracle
Prima muncă este uciderea leului din Nemeea, o fiară înspăimântătoare care pustia ținutul respectiv. Eroul îl sugrumă, apoi îl jupoaie de pielea îngrozitoare la vedere. Înfățișându-se mai apoi îmbrăcat în această piele lui Eurystheus, acesta, de frică, nu-i îngăduie să pătrundă în cetate ci îi poruncește să-și depună prada înaintea porților. Cu această ocazie eroul înființează Jocurile Nemeiene.
A doua muncă este uciderea hidrei din Lerna. Născută din Typhon și din Echidna, hidra era un balaur monstruos, a cărui răsuflare ucidea pe oricine îi simțea duhoarea. Ea avea nenumărate capete, care pe măsură ce erau retezate creșteau la loc. Unul dintre capete era nemuritor. Heracles a reușit sa-i reteze capetele și, cu ajutorul nepotului său, Iolaus, să-i ardă carnea în locul unde fuseseră, pentru a le împiedica să se mai regenereze. La urmă el îi retează și capul cel nemuritor și, îngropându-l în pământ, împinge deasupra lui o stâncă uriașă. Sângele hidrei era și el aducător de moarte. De aceea, la plecare, eroul și-a muiat săgețile în el, făcându-le astfel veninoase.

A treia muncă este prinderea mistrețului de pe muntele Erymanthus. Groaznicul animal a fost urmărit de către erou prin mijlocul unor zăpezi înalte, până când, sleit de puteri, a fost prins.
A patra muncă este prinderea unui căprior cu coarne de aur, care aparținea zeiței Artemis. Vestit prin iuțeala lui, căpriorul a fost fugărit un an încheiat de către erou, care, în cele din urmă, l-a ajuns în Arcadia si, rănindu-l ușor, a reușit să-l prindă.
A cincea muncă este curățarea grajdurilor lui Augias. Augias, regele din Elis, avea peste trei mii de vite și grajdurile care le adăposteau nu mai fuseseră curățate de peste treizeci de ani. La porunca lui Eurystheus, Heracles s-a legat să le curețe într-o singură zi, cerându-i o răsplată lui Augias, dacă avea să reușească. Augias s-a învoit. Atunci eroul a schimbat cursurile râurilor Alpheus și Peneus și, abătându-le prin mijlocul grajdurilor, a făcut ca tot gunoiul să fie dus de ape până-n seară. Când și-a cerut însă plata cuvenită, Augias a refuzat să-și țină făgăduiala, fapt pentru care avea să fie pedepsit mai târziu de către erou.